Prezența bisericii în mijlocul celor marginalizați


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial Gheorghe Militaru a săvârșit slujba de pomenire a robului lui Dumnezeu I. D., un român care a trecut la Domnul în apropierea Gării Tuscolana din Roma, în data de 9 iulie 2020, la vârsta de numai 49 de ani.

Preacucernicul Părinte Gheorghe Militaru s-a îngrijit de toate cele necesare săvârșirii slujbei de pomenire, desfășurată chiar în proximitatea gării romane și în prezența unui grup semnificativ de români veniți să se roage împreună spre odihna sufletului adormitului robului lui Dumnezeu I. D.

În cuvântul de învățătură, părintele Gheorghe a amintit de faptul că Hristos se regăsește în fiecare om care este lipsit, bolnav, întemnițat, noi fiind chemați să îi sprijinim pe acești oameni care nu și-au găsit împlinirea în această lume, însă care ne pot fi nouă prilej de a mai săvârși o faptă bună, spre mântuirea lor și a sufletelor noastre.

Acest fenomen al românilor care trăiesc pe stradă este, din păcate, unul răspândit, mulți frați ai noștri de neam aflându-se în această situație. În acest sens, pentru zona Romei, au fost desemnate ca și responsabile în acest proiect de sprijinire și de prevenire a acestui fenomen parohiile „Nașterea Maicii Domnului” – Roma II și „Înălțarea Sfintei Cruci” – Roma III, care vor conlucra în următoarea perioadă spre a elabora un program de acțiune eficient, prin care cei aflați în cauză să primească consiliere, sprijin material și soluții de reintegrare socială.