Bucuria neasemuită a dăruirii!

Cu binecuvântarea  Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și prin purtarea de grijă a Preasfințitului  Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, începând cu luna noiembrie 2022, Asociația”San Lorenzo dei romeni ”ONLUS în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei au inițiat proiectul intitulat: ”Suntem cu tine de ziua ta! Viața ce dar minunat!”
Proiectul este dedicat copiilor internați la Spitalul Pediatric Bambino Gesù, respectiv cei aflați în structurile adiacente spitalului. Cu ocazia zilei de naștere a fiecărui copil, dorim să fim aproape de ei și să le facem o bucurie! Prima acțiune s-a desfășurat pe data de 12 noiembrie 2022, zi  în care au fost vizitați 4 copii care au primit cadouri personalizate. Ne-au  întâmpinat cu zâmbete , emoție și dragoste, purtându-ne în lumea lor, a inocenței și a bucuriei autentice!
Ernest  Bernea spunea: ” În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină și frumusețe!” Ne-am străduit să aducem un ”strop” de lumină în sufletele copiilor și ale mamelor și nădăjduim că vor purta în inimi frumusețea, intensitatea momentelor petrecute  și  amintirea zilei.
În numele Consiliului Director al Asociației , mulțumesc Doamnei Catia Greco, voluntară a Asociaței   ”San Lorenzo dei romeni ONLUS”, pentru timpul dedicat mamelor și copiilor, respectiv  implicarea deosebită  pe care o are în derularea proiectului : ”Suntem cu tine de ziua ta! Viața ce dar minunat!
A consemnat:  Ana-Maria Obreja