Zâmbetul copilului, bucuria părinților!

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Vicar Atanasie de Bogdania, proiectul „Suntem cu tine de ziua ta!” din cadrul Asociației San Lorenzo dei Romeni, a continuat și în luna aprilie.

Cu multă bucurie, au fost sărbătoriți 8 copii aflați la tratament în cadrul Spitalului Bambino Gesù din Roma primind daruri din partea voluntarilor Asociației.

 Copiii sunt daruri prețioase de la Dumnezeu în viețile noastre, iar zâmbetele lor nu pot fi altfel decât aducătoare de bucurie și speranță.

Le transmitem calde urări și mulțumiri pentru că am avut ocazia de a sărbători inocența și puritatea pe care le purtăm în inimile noastre. Felicitări și multe binecuvântări!

Psa. Ecaterina Tuturoi